Președintele lui Gaz Metan amenință: „Dacă pleacă Edi Iordănescu, mă las de fotbal! Vă dau cuvântul meu de onoare”

Redactor:
Daniel Anghel
Președintele lui Gaz Metan amenință:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Teja (40 de ani) a fost demis de la FCSB după ce nu a reușit să câștige titlul de campion, iar Gigi Becali vrea un nou antrenor de la Gaz Metan Mediaș. Edi Iordănescu, actualul tehnician al ardelenilor, se numără printre principalii favoriți pentru a prelua banca tehnică a vicecampioanei, dar conducerea clubului din Mediaș face orice pentru a-l păstra la echipă.

Președintele Ioan Mărginean amenință cu retragerea din fotbal, în cazul în care fiul lui Anghel Iordănescu va pleca de la club. Acesta vrea să-i prelungească înțelegerea pe încă trei sezoane: „Edi Iordanescu nu pleacă, vreau să îi propun un contract pe încă trei ani. Iar dacă pleacă, vă dau cuvântul meu de onoare, mă las de fotbal. Dacă Iordanescu pleacă, plec și eu, vă anunț acum. Mă las de fotbal și nu mai vreau să aud cât trăiesc.

Ca să își facă calculele cine vrea să ne ia locul. Sunt 100 care vor să ne ia locul! E singurul om în care am investit sentimente, pentru noi nu există varianta asta. Că și eu am oferte să plec în altă parte și nici eu nu îl las, că noi am venit împreună. Noi vrem să realizăm ceva mai mult. Există loc de mai bine, ca să oferim un fotbal mai bun. În noul sezon să atacăm play-off-ul din prima etapă, nu să vedem dacă avem jucători sau nu avem jucători”, a spus Marginean.

Edi Iordănescu a preluat echipa Gaz Metan la începutul acestui an, după ce Mihai Teja și-a reziliat înțelgerea cu clubul din Mediaș pentru a pleca la FCSB. Șapte victorii, cinci rezultate de egalitate și patru înfrângeri a bifat Gaz Metan sub comanda lui Iordănescu Jr.

CLASAMENTUL PLAY-OFF-ULUI:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×